English Romana
Masurile luate la nivelul UE au contribuit la stoparea cresterii somajului
 
Masurile luate la nivelul UE au contribuit la stoparea cresterii somajului
 
Masurile de lupta impotriva crizei si sprijinul financiar din partea UE au contribuit la stoparea impactului negativ al recesiunii asupra pietei muncii din UE in 2009, potrivit unui raport al Comisiei Europene. Ministrii insarcinati cu ocuparea fortei de munca si afaceri sociale vor discuta, in cadrul reuniunii Consiliului din martie 2010, proiectul de raport comun privind ocuparea fortei de munca care va contribui la noua strategie a UE din 2020 pentru crestere si locuri de munca. Strategia urmeaza sa fie adoptata de liderii UE in primavara lui 2010.

„Masurile si sprijinul coordonate la nivelul UE si al statelor membre au contribuit in mod semnificativ la stabilizarea economiilor si la stoparea cresterii somajului in 2009. In momentul de fata, trebuie insa sa evitam pierderea altor locuri de munca si sa le recream pe acelea care au disparut din cauza crizei” a declarat José Manuel Barroso, presedintele Comisiei. „Trebuie sa ne indreptam privirile catre viitor si sa ducem mai departe demersul nostru coordonat pentru a asigura, pe termen lung, locuri de munca si o crestere durabile. Prin strategia viitoare UE 2020, vom restabili starea economiei pietei sociale si vom orienta Uniunea Europeana catre o economie mai puternica, mai ecologica si mai integratoare”, a adaugat Barroso.

„In acest moment, provocarea principala pentru politicile UE de ocupare a fortei de munca este gasirea echilibrului intre masurile pe termen scurt si reformele pe termen lung.Va trebui sa consolidam si sa reorientam masurile noastre de lupta impotriva crizei si, in final, sa le eliminam treptat, pentru a imbunatati flexibilitatea si securitatea pietelor muncii din UE si pentru a spori capacitatea de redresare a economiei in cazul unor recesiuni viitoare”, a declarat la randul sau Vladimír Špidla, comisarul european pentru ocuparea fortei de munca.

Proiectul de raport al Comisiei privind ocuparea fortei de munca analizeaza actiunile intreprinse pe cuprinsul UE pentru a pastra locurile de munca si pentru a veni in ajutorul persoanelor care se confrunta cu probleme si prezinta provocarile care raman de infruntat. In urma deteriorarii acute a pietei muncii in 2009 cauzata de recesiunea economica, previziunile indica in continuare o crestere a somajului in anul viitor in toate tarile UE, insa intr-un ritm mai lent. Desi pentru urmatorii doi ani se preconizeaza o redresare graduala a economiei, va fi necesara o perioada mai indelungata ca piata muncii sa raspunda la aceasta. Unele grupuri au fost afectate in foarte mare masura, printre care se numara: tinerii, migrantii si lucratorii cu nivel scazut de calificare.

Statele membre si-au consolidat in mod semnificativ politicile sociale si in materie de ocupare a fortei de munca, in linie cu cele trei prioritati ale strategiei UE privind ocuparea fortei de munca, pentru a da un stimul imediat economiei si pentru a proteja grupurile vulnerabile de impactul crizei. In numeroase tari, serviciile publice de ocupare a fortei de munca au fost consolidate pentru a face fata nivelului ridicat de somaj, iar sprijinul financiar din partea UE, acordat prin intermediul Fondului social european si al Fondului european pentru globalizare, a contribuit substantial la finantarea de catre statele membre a actiunilor impotriva crizei.


Sursa: CE